Care sunt avantajele de a lucra de acasă?

Artboard 1
0

Află care sunt beneficiile unui loc de muncă remote și cum poți atinge cel mai mare nivel de productivitate!

Lucrul de acasă devine un subiect din ce în ce mai discutat și un aspect din ce în ce mai cerut în piața muncii. Cadrul legislativ român actual prevede și permite practicarea sarcinilor în condiții de telemuncă. Privind înapoi, spre pandemie, în contextul profesional se poate spune că aceasta a adus și schimbări pozitive.

Beneficiile de a lucra de acasă: 

  • nu este nevoie să pierzi timp cu transportul pentru a ajunge la locul de muncă;
  • nu ai nevoie de o anumită ținută și nu trebuie să pierzi timpul pregătind outfit-ul pentru serviciu;
  • nu există întreruperi din partea colegilor care doresc să ia o pauză de cafea; 
  • îți poți gestiona programul, de la trezire până la culcare, în funcție de ritmul propriu și de cerințele personale;
  • îți poți organiza timpul de așa manieră încât să finalizezi mai repede sarcinile;
  • ești în mediul în care poți funcționa la capacitate maximă: dacă preferi să lucrezi având muzică pe fundal sau în liniște totală, nu există situația de a-i deranja pe colegi cu preferințele tale;
  • dacă simți că astăzi poți fi mai productiv lucrând de la restaurantul tău preferat, ai împușcat mai mulți iepuri dintr-o singură tragere: ești în mediul tău preferat, mănânci mâncarea ta preferată și îndeplinești sarcini la locul tău preferat de muncă! Singura cerință: conexiune foarte bună la internet.

Știai că TOKERO oferă buget angajaților săi în vederea creării unui loc optim de a lucra de acasă? Află ce joburi remote sunt disponibile acum la TOKERO și nu rata oportunitatea!

APLICĂ ACUM 

Desigur că există și puncte slabe ale acestui tip de lucru, cum ar fi:

  • lipsa interacțiunii cu colegii;
  • „izolarea” față de colegi și riscul de a nu-i cunoaște;
  • ratarea momentelor amuzante ce duc la „inside jokes”, ce te pot face, în mod neintenționat, să te simți exclus atunci când te vei întâlni cu ei;
  • s-ar putea să nu înțelegi cu adevărat ce înseamnă lucrul în echipă și în ce manieră se desfășoară acesta în cadrul companiei pentru care lucrezi;
  • la un moment dat, poate apărea în discuție sedentarismul;
  • nu vei apărea niciodată în pozele de grup – dar vei fi omul din umbră 🤭;
  • riscul să amesteci relaxarea cu munca.

Dacă ești o persoană căreia i se potrivește un mediu cât mai confortabil și nu îți place să ieși din zona ta de confort, atunci pentru tine acestea nu vor fi piedici în a lucra de acasă. 

Află în următorul articol cum poți să fii mai productiv, fie că lucrezi de acasă, fie că lucrezi de la birou.